Moldovenii vor întâlni Anul Nou într-un spațiu informațional nou, asta nu e noutate. Dar oare le trebuie moldovenilor acest spațiu?… Mulți vor spune că: dacă au investit oamenii atâția bani, poate știu ei ce fac…, pe naiba! Sunt sigură de faptul că nici măcar nu au analizat cerințele/necesitățile publicului, care accentuiez că este de origine moldavă. Liderii informațiilor au decis – vreau să creez asta pentru că ar trebui să existe… atât.
Să ne amintim ce consumă moldoveanu nostru. Multă M1, NIT, Komsomoliskaia pravda și desigur – Makler, Antena și alte bădărănisme. Acum peste tot asta vine JURNAL TV și REALITATEA. Dar poate ați uitat de personalitatea viitorului vostru public?… , care nu acceptă nimic altceva în afară de filme, distracții, bancuri, “horoscoape”… Din momentul în care are o diversitate mai mare de informații, i se împrăștie ochii… prin alte canale de informații – ca să-i fie mai ușor.
Inventăm și complicăm totul cu gândul de a mai face un pas înainte (noi, jurnaliștii). Să nu uităm de prima lecție de la facultate, tema cu transmițător și receptor. Receptoru’ nostru e cam slab. Nu rezistă la o cantitate un pic mai mare de 2 giga.
Acum ambele proiecte se pregătesc de lansare, condițiile de muncă sunt dure. Cei care urmăresc acest spectacol al pregătirilor spun că aceste două viitoare posturi TV sunt concurenți. Probabil pentru că vor apărea pe piața mediatică în același timp, eu însă nu sunt de acord. Nici noi, cei care trăim în acestă țară nu mai înțelegem ce se întâmplă, ce fel de explicații și iluminare ne pot aduce străinii?… Privind aceste posturi, vom fi spectatorii a două evenimente diferite (în loc de unul), două modalități diferite de prezentare a evenimentului, cel puțin studenții de la jurnalism vor avea ce învăța.